FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „POEZIA LA IAȘI”
09 Nov 2021În perioda 31 august – 5 septembrie 2021 s-a desfășurat Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, ediția a VII-a.
În perioda 31 august – 5 septembrie 2021 s-a desfășurat Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, ediția a VII-a.
Marți, 28 septembrie 2021, s-a întrunit în ședință extraordinară Consiliul Uniunii Scriitorilor din România.
La Alba Iulia a avut loc Gala Poeziei Române Contemporane. Evenimentul a fost organizat în ziua de 27 august 2021 de Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Alba.
În localitatea Nessebar de pe litoralul Bulgariei, în apropiere de vechea cetate Messembria, unul dintre cele mai vechi orașe medievale încă locuite, s-a desfășurat Turnirul de Poezie „Cununa de lauri de la Nessebar”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român. Perioada de desfășurare a fost 5 – 9 septembrie 2021.
În perioada 20-24 septembrie, la Madrid și Alcalá de Henares, s-a desfășurat un program complex de manifestări culturale, sub genericul Dialoguri literare hispano – române
În perioada 16 – 18 septembrie 2021, la Casa de Creație a Scriitorilor „Zaharia Stancu“ de la Neptun, în cadrul ultimei secțiuni a Festivalului „Literatura tinerilor“, au fost anunțați câștigătorii burselor Uniunii Scriitorilor, precum și acela al concursului de volum în manuscris.
Între 16 și 18 septembrie, la Casa de Creație a Scriitorilor „Zaharia Stancu“ de la Neptun, a avut loc cea de-a patra ediție a proiectului „Literatura tinerilor“
Încet-încet, viața literară își revine după întreruperea provocată de starea de urgență pandemică.
Una dintre primele manifestări literare cu public de după relaxarea restricțiilor a fost Premiul Național „Lucian Blaga“ – Opera omnia, care anul trecut nu a putut avea loc din cauza vârfului pandemic și a măsurilor de carantinare luate atunci, astfel încât cea de-a cincea ediție, din punct de vedere administrativ, este în re...
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România la TVR3
Juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, format din Nicolae Manolescu (preşedinte), Daniel Cristea – Enache, Răzvan Voncu, Mircea Mihăieş, Ioan Holban, Gabriela Gheorghişor şi Vasile Spiridon (membri), în urma nominalizărilor reieşite după sondajul efectuat
Născut la 25 noiembrie 1941, în Iacobeni-Dângeni, județul Botoșani, Nicolae Turtureanu a plecat la cele veșnice m...
Uniunea Scriitorilor din România anunță cu adâncă durere trecerea în eternitate a profesorului și distinsului critic și istoric l...
Sâmbătă, 14 iunie 2025, începând cu ora 17:00, în cocheta sală „Atrium Centurionum” de la sediul administ...
Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe dispariția prematură a prozatorului și dramaturgului Ma...