Scriitorul anului: Mircea Mihăieș

 

Foto de Andi Spot

Un juriu format din nouă critici literari, votat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, alege în fiecare lună, din noiembrie 2015 până în octombrie 2016, Scriitorul lunii, în cadrul unui nou proiect literar al U.S.R.

Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii sunt următoarele: un scriitor care a publicat o carte de valoare (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); un scriitor care a împlinit o vârstă semnificativă; un scriitor care a creat un eveniment cultural; un scriitor care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; un scriitor care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate.

Juriul format din Adriana Babeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir (preşedinte) i-a desemnat pe următorii scriitori:

Scriitorul lunii noiembrie 2015 – Mircea Cărtărescu, pentru romanul Solenoid (Editura Humanitas);

Scriitorul lunii decembrie 2015 – Ana Blandiana, pentru traducerea volumului său, Patria mea A4 (Editura Humanitas), în cinci limbi străine: engleză, spaniolă, catalană, italiană și poloneză;

Scriitorul lunii ianuarie 2016 – Gheorghe Grigurcu, pentru ansamblul operei sale şi pentru primirea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, Botoşani, 2016;

Scriitorul lunii februarie 2016 – Gabriel Dimisianu, pentru opera sa critică și pentru împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani;

Scriitorul lunii martie 2016 – Radu Cosașu, pentru volumul Viaţa ficţiunii după o revoluţie (Editura Polirom);

Scriitorul lunii aprilie 2016 – Matei Vișniec, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani;

Scriitorul lunii mai 2016 – Livius Ciocârlie, pentru volumul Urmare și sfârșit (Editura Tracus Arte);

Scriitorul lunii iunie 2016 – George Bălăiță, pentru volumul Învoiala (Editura Polirom);

Scriitorul lunii iulie 2016 – Ioan Es. Pop, pentru volumul arta fricii, cu 15 desene de Aurel Vlad, Editura Charmides, 2016;

Scriitorul lunii august 2016 – Ovidiu Genaru, pentru volumul Terapia cu îngeri (Editura Junimea);

Scriitorul lunii septembrie 2016 – Andrei Oișteanu, pentru volumul Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură (Editura Polirom).

Scriitorul lunii octombrie 2016 – Mircea Mihăieș, pentru volumul Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom).

La Gala desfășurată la Iași, pe 4 noiembrie 2016, în prezența Președintelui U.S.R., Nicolae Manolescu, și avându-l ca moderator pe Constantin Chiriac, a fost anunțat rezultatul jurizării finale.

Scriitorul anului este Mircea Mihăieș, pentru volumul Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom).

Organizatori au fost Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iași, Primăria Municipiului Iași, Fundația Culturală Poezia Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași.